Începând cu anunul școlar 2016/2017 Centrul pentru Educație și Dezvoltare Profesională Step by Step (CEDP) și Asociația pentru Promovarea Educației Deschise (APED)vor fi parteneri în asigurarea procesului de formare specifică a cadrelor didactice care lucrează în alternativa educațională Step by Step.
Această pregătire se va realiza pe parcursul întregului an școlar prin mijloacele educației deschise, folosind metode și tehnologii moderne adecvate. Formarea specifică alternativei educaíonale Step by Step va cuprinde două tipuri de activități.
- Prima clasa de activități (Modulul I) se va realiza periodic, prin mijloacele educației deschise, folosind metode și tehnologii moderne adecvate. Este vorba de realizarea unui dialog permanent între cadrele didactice din școală și experți Step by Step, temele de discuțíe fiind legate de succesiunea evenimentelor și activităților specifice unui an școlar în alternativa educațíonală Step by Step.
- Cea de a doua clasă de activități (Modulul al II lea) va fi constituită de întâlnirile directe, organizate la sfarșitul anului școlar, în cadrul cărora se vor aborda acele noduri problematice conturate în timpul activității didactice curente în cadrul alternativei și se va proiecta activitatea anului școlar următor.
Prin aceste noi modalități de lucru CEDP și APED doresc să vină în sprjinul tuturor echipelor de cadre didactice din școlile cu clase Step by Step pentru menținerea constantă a unui învățământ de calitate și pentru respectarea specificului pe care alternativa educațională Step by Step îl are.
Pentru a afla detaliile acestei activități urmăriți această prezentare.
Tema 1: Noile caiete de evaluare
Tema 2: Cum devine functional Caietul de evaluare?
Tema 3: Este posibil sa avem manuale de calitate? Cateva repere.